Find Us
Information & Reservation
Kalamitsa Beach, Kavala, Greece 65404
-
Date
Wednesday 27 November 2024
- Weather
- Tel.: +30 2510 600060
- Fax: +30 2510 600080
- Email: info@lucyhotel.gr
Prezentarea orașului Kavala
Orașul albastru, cum i se mai spune, este un loc intim și totuși plin de viață. În formă de amfiteatru, îmbrățișează coasta. Portul pitoresc este casă multor bărci tradiționale din lemn, pentru pescuit și navigat, bărci care arată ca niște porumbei albi intrând și ieșind. De la impunătorul oraș vechi, până la malul apei, sunt împrăștiate baruri și cafenele micuțe, așteptând să fie descoperite în timpul unei plimbări de seară.
Orașul Kavala are o atmosferă cosmopolită care atestă locația unică la întâlnirea dintre est și vest. Același sentiment îl are și cel care merge pe străzile pietruite ale orașului vechi coborând de la fortăreața bizantină sau când întâlnește apeductul de piatră păstrat așa cum a fost înălțat ultima dată în perioada otomană. Este și un centru religios important, deoarece este locul unde primul creștin din Europa, o femeie numită Lidia, a fost botezată de apostolul Pavel. Timp de secole, bogăția Kavalei s-a datorat producției de tutun; a cărei fabrică, astăzi muzeul de tutun, merită vizitată datorită interesului atât istoric cât și estetic.
Cu locuri frumoase pe țărm dar și la munte, Kavala se prezintă ca o destinație atractivă atât vara cât și iarna. Plajele sale de nisip oferă orașului, pe bună dreptate, titlul de destinația albastră a Mediteranei. La doar câteva minute de mers cu mașina în afara orașului, se întinde Teatrul antic din Filipi, un sit de patrimoniu UNESCO, ce găzduiește un spectacol de teatru festival (link) în fiecare vară. La o jumătate de oră de mers cu mașina spre est, se întinde delta râului Nestos, una dintre cele mai mari din Europa. Extinderile frumoase de pământ mlăștinos ale râului Nestos sunt protejate de rețeaua europeană Natura, deoarece adăpostesc multe feluri de păsări și animale sălbatice cum ar fi flamingo, cormorani, șacali, o specie rară de vultur pescar și multe altele. Este oportunitatea pe care nu vreți să o pierdeți, a unei călătorii de o zi cu multe activități, cum ar fi caiac sau drumeții, pentru familii sau pasionații de natură.
Privind spre sud, ceea ce pare a fi un munte albastru ieșind din mare, nu este altceva decât insula Thassos. Este un loc frumos la fel de bogat în vegetație ca și în plaje magnifice și situri arheologice. Recomandarea noastră este, desigur, plaja Makryammos, una dintre cele mai ispititoare destinații pe Thassos, care adăpostește și bungalourile Makryammos (link).
Cei cu înclinații culturale vor fi bucuroși să afle că hotelul Lucy găzduiește Lucy – Reședința artei (link), un program de reședință pentru artiști, apreciat la nivel național și internațional. Oaspeții interesați pot audia prelegerile reședinței și viziona lucrările artiștilor.